"Stătea pe banca de lemn, sub frunzele galbene din parcul solitar..."
Scriitor de povestiri scurte, nuvelist, jurnalist si scenarist, Gabriel García Márquez a fost un distins premiat Nobel pentru literatură în anul 1982 „pentru romanele și povestirile scurte, în care fantasticul și realisticul sunt combinate în bogata lume a imaginației, reflectând viața si conflictele unui continent”. Autorul de origine columbiană s-a remarcat în special pentru determinarea, spiritul liber și atenția acordată detaliilor din planurile sale legate de afaceri și carieră, fiind considerat unul dintre cei mai importanți scriitori de origine sud americană. Foarte inteligent și creativ acesta detaliază câteva din aspectele „din spatele scenei” – procesul scrierii și diferențele dintre roman și povestire scurtă.
Așadar, Marquez este de părere că la fel ca în toate celelalte domenii, începutul este cel mai greu, indiferent de longitudinea unei creații. Însă un roman este de departe mult mai complicat de structurat, începutul acestuia fiind determinat de ritm, structură, ton și caracterizări de personaje. Pe tot parcursul său romanul impune o rigoare strictă și este o provocare la fel de mare să îl închei precum să îl începi. Povestirile însă nu depind de toate aceste aspecte, în plus acestea oferă mobilitatea de a trece la alt subiect într-o perioadă scurtă.
Cele douăsprezece povestiri, prezentate într-un singur volum, prezintă diferite tipuri de personaje: un președinte exilat, doi copii care vor să navigheze cu orice preț cu noua lor barcă, o fetiță care sfidează legile morții sau o doică omorâtă în condiții suspecte. După cum este firesc într-o povestire, accentul se stabilește pe scurtele întâmplări din viețile lor și nu prin dezvoltarea sau caracterizarea lor. Majoritatea povestirilor au la bază un deces subit. Povestirile tind „să se lege” în final, așa cum precizează și autorul, însă deznodământul nu este întotdeauna clarificator, adesea provoacă și mai multă incertitudine asupra firului epic. Am putea spune ca scriitorul păstrează același ritm în fiecare povestire, dar perspectiva narativă se schimbă, în funcție de acțiunea povestirii – cele cu perspectivă omniscientă ajută la detalierea unor evenimente cheie ale povestirii, în timp ce perspectiva subiectivă înduioșează cititorul doar prin ochii unui privitor din planul secundar al acțiunii.
Fără îndoială, descrierile peisajelor superbe ale țărilor Europei de Vest, unde sunt transportate personajele, sunt realizate impecabil și trezesc sentimentul de jurnal de călătorie. Totodată misterul în care sunt învăluite povestirile este ceea ce le face „sa se prindă”, în special pentru că cele mai multe au ca punct de plecare o pură întâmplare care mai apoi schimbă complet viețile personajelor. Am putea spune că sunt simple decupaje din viețile unor oameni simpli, și prezentate ca atare, de accea începutul și sfârșitul sunt adesea abrupte. Contextul sau istoria personajelor este mai mult absentă sau menționată pe scurt acolo unde este absolut necesar pentru desfășurarea acțiunii. Chiar și fără numeroase detalii despre personaje sau locul acțiunii Marquez reușește să creeze fire epice captivante și originale.
Plăcută, interesantă și unică, te introduce in Universul bogat al unui scriitor de mare seamă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu