,,Niciun paradis nu e frumos ca acela pe care şi-l zugrăveşte omul în sufletul său.''
Liviu Rebreanu, celebrul prozator și dramaturg român, cunoscut în special pentru romanele ,,Pădurea spânzuraților'', ,,Ion'' și ,,Răscoala'', este considerat întemeietorul romanului modern, introducând pentru prima oară elemente moderne în scrierile sale care înfățișează lumea satului.
Ion, apărut în perioada interbelică, este un roman realist, obiectiv, având un narator omniscient și omniprezent. Abordând contextul vieții rurale, acestea îmbină două teme importante pentru scriitorii perioadei, tema iubirii și cea a pământului. De aici ia naștere conflictul interior al personajului principal, cele două chemări divergând necontenit în sufletul acestuia. Pe parcursul romanului se observă lupta lui Ion împotriva celorlalte personaje, fiind dominat de interesele proprii, în special datorită condiției sale, un simplu om; sărac, îndrăgostit, lacom și răzvrătit.
Acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri narative, planul țărănimii și cel al intelectualității.
Ion Pop al Glanetașului, din satul Pripas, fiul unui țăran umil, încercă să o cucerească pe Ana lui Vasile Baciu, o fată înstărită, pe care însă acesta nu o iubește, dar ar face orice pentru a intra în posesia pământurilor sale, vis la care nu poate renunța. Drept urmare, la hora satului Ion dansează mai
mult cu aceasta vrând să-l determine pe tatăl ei să o ia de nevastă. Florica este fata săracă de care Ion se îndrăgostește, dar realizează că nu poate renunța la avere pentru a se mulțumi doar cu atât de puțin, după cum și spune: ,,Și să rămân tot sărac? Pentru o muiere?''.
Se poate observa cum scena horei schițează relațiile dintre personajele romanului încă de la început, precum și ierarhia lor socială. Aceasta aduce în scenă caracterul pătimaș al sătenilor și stabilește mediul din care provine Ion. Aici se înfățișează importanța pe care o are acest dans mistic, în cadrul său participând, ca într-un ritual toată lumea satului, atât țăranii mai puțin citiți sau slab învățați cât și intelectualii, deopotrivă ei semnificând tradiția satului transilvănean la care cu toții iau parte negreșit.
Scena cea mai cunoscută a romanului rămâne probabil cea a sărutării pământului, în care Ion îmbrățișează pământul negru, parcă presărat cu moarte, și astfel îi este pecetluită soarta, însurându-se cu Ana. Patima lui crescută pentru pământ reprezintă mai mult decât simpla dorință de a deveni bogat, fiind însăși rațiunea de a fi.
Comportamentul lui Ion afectează în mod direct și relațiile dintre celelalte personaje. Între învățătorul Zaharia Herdelea și preotul Belciug există anumite divergențe cu privire la situația lui Ion. Astfel familia învățătorului îl susține inițial pe Ion, în schimb preotul își exprimă nemulțumirea mustrându-l pe acesta în biserică din cauza comportamentului pe care îl are față de George. Mai apoi, familia Herdelea este nevoită să părăsească locuința deoarece aceasta era amplasată pe terenul bisericii.
Urmându-și îndeaproape planurile Ion o seduce pe Ana, lăsând-o însăcinată, profitând de pe urma dragostei pe care aceasta i-o arată. Însă după ce are loc nunta celor doi acesta devine indiferent și violent și continuă să o seducă și pe Florica, arătând că doar profita de pe urma bietei Ana. Ion încearcă cu orice preț să obțină și banii și iubirea însă destinul i se înfățișează în mod tragic, și viața îi este curmată de către George Bulbuc, care îi poartă pică atât din cauza suferințelor ce i le-a pricinuit Anei cât și pentru că o caută în continuare pe Florica.
Criticul Nicolae Manolescu afirmă că în centrul romanului nu se află problema pământului insuficient ci patima lui Ion ca formă a instinctului de posesiune. Personajul este vicitma fatalității biologice.
Elementele de compoziție principale care alcătuiesc romanul sunt limbajul simplu, într-un stil anticalofil care reprezintă țărănimea unui sat transilvănean, prezentarea a mai multor conflicte interioare și exterioare (George și Ion, Herdelea și Belciug), circularitatea realizată prin simetria început - final cu prezentarea reperelor spațiale precum drumul și crucea de asemenea prevestitoare.
În concluzie, romanul Ion este un roman realist- obiectiv cu elemente tradiționale și moderne, cuprinzând momente importante din obiceiurile și tradițiile românești nemuritoare.
