''Mai plăcut este să-ți aduci aminte fericiri trecute, decât ca după o tinerețe uscată să ai târziu ceea ce n-ai avut la vreme. ''
George Călinescu face parte dintre cei mai importanti scriitori ai perioadei interbelice, fiind totodată istoric literar, critic și publicist. Cea mai cunoscută lucrare a sa este ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent'' și reprezintă un studiu sistematic al fenomenului literar românesc, începând cu Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung și ajungând până la scriitorii contemporani cu acesta, precum Mircea Eliade sau Camil Petrescu. Romanele sale sunt de tip realist, clasic, însă spre deosebire de alți scriitori realiști acesta adoptă realismul balzacian, preluând idei și teme, sau tipologii de personaje din operele lui Balzac, precum și anumite tehnici regăsite în romanele moderne.
Principalele trăsături balzaciene preluate sunt reprezentate de descrierea amănunțită a mediului, prezentarea personajelor, precizia reperelor spațio-temporale, prezentarea personajelor din exterior spre interior, începând cu orașul sau strada unde locuiesc, până la fizionomie și caracter. Tipologiile de personaje preluate sunt avarul, ambițiosul, orfana nefericită.
Romanul ''Enigma Otiliei'' a apărut în 1938, fiind cel de-al doilea roman a lui Călinescu. Opera literară este amplă, acțiunea desfășurându-se pe mai multe planuri, cu personaje numeroase. Tema principală a romanului este lupta pentru moștenire. Otilia Mărculescu este fiica vitregă a bătrânului Costache, avarul romanului, care refuză să o ajute pe aceasta cu bani, sau să-i lase moștenirea prin testament. Restul familiei este formată din sora lui Costache și copiii săi, Titi, Aurica și Olimpia, cu soțul ei Stănică, aceștia din urmă vrând sa-i fure averea, văzănd-o pe Otilia ca pe o intrusă. În casa lui Moș Costache apare Felix Sima, nepotul acestuia, care se mută la acestea pentru a putea urma Facultatea de Medicină.
Otilia este eroina lirică și tipizarea lui G. Călinescu în ipostază feminină, precum mărturisește și autorul. Este de asemenea și personajul principal care nu poate fi caracterizat succint și exact, fiind reprezentativ pentru romanul modern. Otilia reprezintă enigmatica dramă a feminității prin problematica sa existențială.
Fiind orfană de mamă, aceasta ajunge în grija tatălui, care o iubește foarte mult însă avariția îl împiedică să-i asigure un viitor concret. Acesta este caracterizată în diferite feluri, direct de către autor și de personajele romanului și indirect prin faptele sale dar și prin autocaracterizare. Descrierea autorului pune în evidență forma enigmatică a acesteia ,,amesteca o seriozitate rece, blazată, cu cele mai teribile copilării. Într-o zi îmbrăca păpuși, în alta îl mustra pe moș Costache.'' Ca eroină realistă modernă, Otilia este tipică pentru categoria tinerelor inteligente, cu sensibilitate artistică și atracție către lux. Prin autocaracterizare Otilia își recunoaște defectele dar le dă de înțeles celor din jur că acesta este felul ei de a fi și că trebuie să o respecte așa cum e: ,,sunt capricioasă, vreau să fiu liberă.'' O altă tehnică modernă de caracterizare a personajului este tehnica oglinzilor paralele, a pluriperspectivismului. Este caracterizată din perspectiva fiecărui caracter și temperament în parte.
Relația Otiliei cu celelalte personaje scoate în evidență ambiguitatea personajului în percepția celorlalți. Subiectivismul cu care este privită asociază în mod fericit puritatea și farmecul natural al vârstei cu o maturitate surprinzătoare, dând o fascinație cuceritoare personajului. Așadar în timo ce Aglae trece caracterul Otiliei prin prisma temperamentului acru, o percepe ca fiind o fătucă necuviincioasă, stricată și profitoare, în timp ce Pascalopol vede în Otilia femeia perfectă, ideală. Incitanta enigmă se naște mai ales în mintea lui Felix, neînțelegând cum Otilia poate fi atât de matură în unele privințe dar atât de copilăroasă în altele.
Relația inițială a Otiliei cu Pascalopol este percepută ca fiind ciudată lui Felix. Pentru el Otilia era și fiică și soție: ,,n-am stat să disting ce e patern și ce e viril în dragostea mea.'' Nici Otilia nu este convinsă deoarece își arată iubirea doar prin gesturi copilărești, așa cum face și cu moș Costache.
Otilia este un personaj dinamic, aflat într-o continuă devenire, aflându-se permanent într-un proces dinamic. Aceasta trăiește drama singurătății departe de mult visata fericire, deoarece o femeie se bucură de viață doar câțiva ani: ,,Cât crezi tu că mai am de trăit în adevăratul sens al cuvântului? Cinci, șase ani!''
Enigma pe care Felix și Pascalopol o consideră ca fiind Otilia, spre sfârșitul romanului, poate avea mai multe semnificații. În mod concret enigmă înseamnă taină, mister, lucru greu de ghicit, șaradă. Pe de o parte Otilia poate reprezenta enigma feminității, precum afirmă și Pompiliu Constantinescu: ,,Otilia rămâne într-o penumbră de mister tot romanul. Enimga ei este însăși feminitatea ei, mereu proaspătă și de un magnetism care deformează și pe avarul Costache și cei mai aprigi dușmani ai ei.'' Pe de altă parte pentru Felix și Pascalopol enigma reprezintă caracterul său dar și destinul încurcat. Amândoi sunt convinși că sunt iubiți de către ea și totuși nimeni nu știe sigur. Totuși auotrul nu o descrie ca fiind enigmatică ci mai degrabă Felix este cel care crede asta. ,,Pentru orice tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fata care îl va respinge, dându-i totuși dovezi de afecțiune. Enigmă este amestecul de luciditate și ștrengărie, de onestitate și ușurință.
În Enigma Otiliei Călinescu ilutrează o concepție de moralist clasic, o observație atentă a eticii umane, pe care o clasifică pe tipuri: ,,Romanul nu apare decât când începem să ne dăm seama că începe să se organizeze o lume de tipuri și caractere.''
