''Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. [...] Ar fi ca un lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul soarelui. ''
Marin Sorescu este considerat unul dintre cei mai originali scriitori români, încadrându-se în perioada scriitorilor neomoderniști, perioadă marcată de îndepărtarea realismului socialist și întoarcerea la interiorizarea sentimentelor, Acesta a tratat în operele sale diferite teme, precum condiția omului în societate, învăluite sub plasa fină a ironiei. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără și poezii (''Singur printre poeți''), dar și dramaturgie (''Iona'', ''Paracliserul'').
Piesa de teatru "Iona" este o dramă neomodernistă, metaforică, ironică și parodică, cu elemente din teatrul expresionist. Aceasta este denumită de către autor tragedie în patru tablouri și îl are ca personaj unic pe Iona, omul modern care trăiește în singurătate și meditează asupra vieții și a morții, realizând pe tot parcursului piesei cât de limitată și sufocantă este viața omului. "Iona" are ca izvor de inspirație scrierile din Biblie (profet), iar în limba ebraică numele său înseamnă "porumbel'' sau ''pace''.
În primul tablou Iona este înfățișat stând cu spatele către imensa balenă, pescuind dintr-o baltă închipuită, peste cercuri de apă desenate cu creta. Această imagine reprezintă viața obișnuită a personajului, ignorând posibilele pericole din jurul său și mulțumindu-se cu o copie a idealului. Acesta își pierde ecoul și odată cu el și identitatea. De aceea încearcă să inducă peștii în eroare, prefăcându-se că el nu e acolo. Devenind obsedat de meseria lui acesta povesteste cum pestii au devenit prezenti chiar si in visele sale, fiindu-i imposibil să îi prindă. Iona își creează o meserie reală și una fictivă, dorind să fie pescar de nori. Spre sfârșitul tabloului acesta folosește o metaforă amplă a vieții, având ca simbol principal marea. Oamenii întâmpină tot felul de tentații amăgitoare în drumul lor dar acestea trebuie evitate. Tabloul se încheie cu imaginea gurii de pește care îl înghite pe Iona.
În cel de al doilea tablou Iona realizează că a fost înghițit și singura sa cale de salvare este menținerea unui monolog dialogat continuu, pe un ton ironic, astfel evitând singurătatea și moartea. Chiar și aflat într-o împrejurare excepțională acesta continuă să se comporte ca și când s-ar fi aflat într-o situație normală. Constatările sale sunt metaforice, cu dublu înțeles, pe tema vieții și a morții. Are revelația amintirii mitului lui Iona, mitul biblic dar constată că nu-și poate aminti finalul, neputând să-și găsească scăparea. Gestul său de a-i cânta peștelui mai mic din burta balenei ''Veșnica mistuire'' este o referire la viața plină de măcinare interioară a omului, măcinare sufletească pe care Universul, adică balena, îl provoacă în mod natural, de la sine. Iona observă că a fost înghițit cu tot cu cuțit și găsește un loc mai subțire în care să poată tăia. Cuțitul poate avea mai multe semnificații în acest context, fiind simbolul libertății dar și al violenței. Toate remarcile sale retorice încearcă să mascheze eșecul lui Iona, ca de exemplu ''Dacă mă sinucid?''. Finalul tabloului îl surprinde pe Iona imaginându-și o bancă de lemn în mijlocul mării. Această asociere reprezintă de fapt dorința de a crea un spațiu intim, benefic fiecărui om pentru propria meditație și regăsire.
În tabloul trei, după ce se eliberare, Iona constată că a fost înghițit de alt pește, nereușind să iasă complet din prinsoare, doar să-și lărgească puțin orizontul. Pe tot parcusul vieții sale omul trăiește doar în orizonturi închise iar aparenta eliberare este doar o iluzie. În interiorul balenei apare o moară de vânt însă Iona nu dorește să lupte cu ele precum celebrul personaj al lui Cervantes ci se ferește de dinții ei ascuțiți. Acesta este semnul că Iona s-a săturat de iluzii și devine mai lucid. În acest moment Iona începe să simtă singurătatea, gândindu-se la un frate geamăn pe care l-ar fi dorit, doar ca să mai fie un om pe lume care să simtă și să gândească la fel ca el. Imediat după ce Iona realizează că a fost înghițit și de o a treia balenă acesta începe să fie conștient de importanța vieții, dela cele mai mici ființe până la cele mai mari. Din dorința de eliberare acesta își improvizează o scrisoare din palma sa destinată mamei sale însă cum nu are unde să o trimită aceasta se întoarce la el, meditând asupra indiferenței cu care soarta îi tratează problemele. Finalul tabloului suprinde spaima lui Iona de a nu fi înghițit din nou și și-ar fi dorit ca toți oamenii să aibă șansa renașterii pentru un destin mai bun.
Tabloul patru îl înfățișează pe Iona pe o plajă, după ce reușește să despice ultimul pește. Didascaliile sugerează că Iona nu este corporalizat încă nu se vede, fiind doar o conștiință. În fața sa apare un șir nesfârșit de burți. În încercarea sa de a se regăsi acesta găsește totodată o cale de scăpare din capcana orizontului închis, spintecarea propriei burți. Deși pare o idee macabră Iona este pozitiv, netratând acest gest ca pe un act de sinucidere. Replicile ''răzbim noi cumva la lumină'' și ''de data asta te iau cu mine'' sugerează regăsirea pe interior și acceptarea sinelui.
În concluzie, drama Iona reprezintă drama omului singur în Univers care se luptă cu propriile sale limite, într-o lume dominată de conflicte sociale, indiferență și lipsa profunzimii în gândire.
