Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

 

                 ''Niciun doctor nu are curajul să despartă corpurile celor născuți uniți, căci le-ar ucide pe amândouă.''

                 Camil Petrescu a fost un prozator, poet, dramaturg și eseist care a pus bazele dezvoltării romanului de analiză psihologică în România, preluând teme și tehnici de la scriitori internaționali, precum M. Proust. Fiind adeptul romanelor cu personaje complexe, cu probleme de conștiință și trăiri interioare zbuciumate, acesta respinge romanul tradițional care are la bază personaje simple. Principalele caracteristici ale romanului modern includ: perspectiva narativă subiectivă, monologul interior, desfășurarea acțiunii în mediul citadin. 
                  ''Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război'' este un roman modern, de analiză psihologică și interbelic, subiectiv, ilustrând viața lui Ștefan Gheorghidiu. Acesta reprezintă personajul principal măcinat de probleme de conștiință, care trăiește două experiențe fundamentale în care îi marchează evoluția: iubirea și războiul. Pe tot parcursul romanului Gheorghidiu este însetat de absolutul sentimentului de dragoste și dominat de incertitudine. Experiența războiului este percepută ca fiind una haotică și tragică, oferindu-i acestuia noi viziuni asupra vieții.
                Titlul unește celel două părți semnificative ale vieții sale, având ca simbol recurent ''noaptea''. Aceasta simbolizează necunoscutul și totodată părțile iraționale, sensibile ale ființei umane. 

                Romanul debutează cu observațiile lui Gherghidiu, stârnite de discuția de la popota ofițerilor despre un caz mediatizat, un bărbat și-a ucis soția infidelă și a fost achitat. Opiniile sale, foarte diferite de ale celorlalți, îl înfățișează pe acesta ca fiind un inadaptat social, făcând parte din categoria sufletelor tari și acceptând oamenii din jurul său în măsura în care se încadrează în propirul său tipar. Acastă discuție reprezintă elementul declanșator pentru relatarea poveștii de iubire a lui Ștefan.

               Prima parte a romanului surprinde drama unei povești de iubire relatată de către naratorul-personaj, ea conturându-se sub forma unei gelozii, a unui sentiment aparte, dragostea devenind un mod absolut de cunoaștere. Prin intermediul acestui sentiment, Ștefan Gheorghidiu realizează complexitatea caracterului feminin, gelozia fiind piatra de temelie a acestei constatări care îl macină pe parcursul întregului roman. El se consumă între sentimentul de iubire și invidie, neputându-se adapta la caracterul puternic al Elei și la împrejurările în care această este atrasă de domnul G., lucru care devine foarte clar pentru toată lumea de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, când cuplul participă la o excursie organizată la Odobești. Drama lui Stefan constă în faptul că nu se poate adapta, se consumă între iubire și gelozie, neavând nicio certitudine, iar trăirile sale oscilează în funcție de îndoiala care îl împinge sau îl retrage din fața deciziei de a divorța. 

             Partea a doua a romanului tratează tema războiului și influența acestuia asupra personajului principal. Despărțit de Ela din cauza geloziilor stârnite în trecutul tumultos, Ștefan Gheorghidiu, rănit fiind de toate cele petrecute între el și cea care i-a fost soție, căci simte că nu mai are nicio legătură cu aceasta, se luptă acum pentru altă cauză, una care îi privește pe toți, nu doar pe el. Astfel, războiul este a doua experiență care îl marchează și îl maturizează, devenind insensibil, chiar imun la problemele sentimentale legate de iubirea vieții lui și la demonstrațiile și încercările pe care aceasta le face în speranța că îi poate demonstra că încă îl mai iubește. Însă el devine lucid, acestă însușire căpătând-o prin experiența realistă a războiului, determinându-l să conștientizeze când de indiferentă i-a devenit Ela, finalul operei sugerând un nou început. El reușește astfel să se desprindă de trecutul trist, lăsându-i "absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul. "

             În concluzie, romanul ''Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război'' relatează trăirile personajului-narator într-un plan al realității exterioare cât și unul al realității interioare (planul conștiinței) împletite într-un stil unic, caracteristic lui Camil Petrescu.