''Suim poteci... și coborâm prăpăstii... iar așezările nevestelor și pruncilor ne sunt la locuri strâmte între stânci de piatră, asupra noastră fulgeră și bat puhoaie."
Mihail Sadoveanu debutează sub semnul tradiționalismului, rămânând adeptul acestui stil, care l-a consacrat, deși prinde mai multe perioade literare de-a lungul vieții. În timp ce alți scriitori contemporani cu acesta se îndreaptă către romane de analiză psihologică sau experimentală (C. Petrescu și M. Eliade) Sadoveanu continuă să cultive proza peisagistică și evocă lumea satului. În cadrul peisajului rural apar deseori conflicte sociale. Povestirile acestea se transformă deseori în balade, cu accente de revoltă și nemulțumire generate de lipsa libertății.
Temele abordate în operele sale sunt: istoria, folclorul, iubirea, natura. În perioada interbelică scrie cele mai importante opere: ,,Frații Jderi'', roman istoric, ,,Creanga de aur'' și ,,Baltagul''. În aceste opere el dezvoltă cele mai pregnante trăsături ale tradiționalismului: satul ca vatră a spiritualității autohtone, spaima de civilizația citadină, cultivarea obiceiurilor și tradițiilor, având o sonoritate aparte și o tehnică desăvârșită de povestitor.
Romanul ,,Baltagul" este un roman tradițional realist care are la bază mitul lui Isis și al lui Osiris și citatul din balada ,,Miorița'' devenind, ulterior, subiectul romanului. De fapt, mitul transhumanței este folosit ca pretext pentru dezvoltarea ulterioară a firului epic.
Sadoveanu evocă tragedia unei familii simple, de la munte (oieri). Vitoria Lipan, soția lui Nechifor Lipan și mama copiilor Minodora și Gheorghiță, constituie personajul principal, protagonist al romanului. Ea reprezintă întocmai portretul muntencelor. Prin calitățile sale, Vitoria devine simbolul adevărului, al dreptății, al legilor strămoșești și al datinei. Aceasta pleacă în căutarea soțului ei, care întârzie să se întoarcă acasă. Nechifor Lipan este descris pe parcursul romanului doar cu ajutorul memoriei afective a Vitoriei, fiind un personaj absent. Îngrijorarea sa crește treptat în fiecare zi. Aceasta își cunoaște foarte bine soțul și este convinsă că un poate întârzia mai mult de o zi sau două, fiind plecat să cumpere oi. În prima parte a romanului este descrisă viața muntenilor, cu obiceiurile, superstițiile și tradițiile acestora, de exemplu ghicitul babei Maranda care îi dezvăluie Vitoriei că Nechifor nu ar dori să se mai întoarcă acasă. Deși Vitoria trăiește într-o lume străveche, dominată de superstiții și obiceiuri aceasta are o mentalitate aparte, crezând cu tărie în ajutorul divin și mai puțin în oameni, așadar se hotărăște să plec în căutarea lui Nechifor. Comportamentul său este dirijat de înțelepciune, asigurându-se că gospodăria și fiica sa vor fi în siguranță pe durata plecării ei iar pe fiul său, Gheorghiță, îl ia în călătorie.
Pe durata călătoriei Vitoria întâlnește un botez și o nuntă, și respectă cu strictețe aceste ceremonii, făcându-și datoria creștină, însă în același timp le consideră semn rău, având în vedere succesiunea întâmplării lor. Calitățile sale de detectiv sunt puse în valoare în repetate rânduri, fiind atentă la detalii și perseverentă, dar și răbdătoare. În momentul găsirii osemintelor lui Nechifor băiatul lor trece printr-un moment care are rolul de a-l maturiza, deși izbucnește în plâns mama sa îl îmbărbătează și îl pune să păzească locul pentru a se putea duce după ajutoare.
Secvența demascării ucigașilor de către Vitoria evidențiază semnificația titlului. Simbol ambivalent, acesta are arma neînduplecată a crimei, însă în mâinile potrivite poate reprezenta înfăptuirea supremă a dreptății, ajungând de la tată la fiu, ca un transfer de responsabilitate. Aici se pot observa cel mai bine rezultatele inițierii fiului de către mamă în absența tatălui.
Criticul Nicolae Manolescu afirmă că toată armonia lumii se află în echilibru iar dramele oamenilor simpli nu o pot distruge. Primul roman realist-tradițional a lui Sadoveanu prezintă o lume arhaică, în care eroina pleacă în căutarea adevărului, înfruntând cu bărbăție lumea aspră a oamenilor de la țară. Acesta are un caracter moralizator, realizând totodată portretul femeii singure cu copii și al provocărilor aparent imposibile din viața lor. Întocmai precum afirmă și George Călinescu, 'Baltagul' reprezintă ,,una din cele mai bune scrieri ale lui M. Sadoveanu".
