''Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; puțini suie, mulți coboară, unul macină la moară.''
Ion Creangă a fost un scriitor român, cunoscut în special pentru măiestria cu care dădea viață povestirilor sale, cea mai cunoscută fiind autobiografia ''Amintiri din copilărie''. Scriitorul s-a născut în satul Humulești, într-o familie numeroasă. Acesta își începe școala în satul natal după dar o finalizează în cadrul școlii catihetice din Fălticeni și devine preot.
Urmând îndemnul prietenului său, Mihai Eminescu, de a scrie, acesta a debutat 1875 iar în următorii opt ani creează atât povești cât și povestiri și romane de autobiografie, după o viață petrecută ca dascăl și diacon la biserici din Iași. Operele sale au un caracter folcloric, realist, însă unic și de o mare originalitate, fiind considerat în cele din urmă situat în scara valorilor clasice.
Printre scrierile sale cele mai importante se află și basmul cult ''Harap-Alb'', publicat în revista ''Convorbiri literare'' în 1877. Spre deosebire de basmele populare cu caracter oral, în basmul cult predomină narațiunea și descrierea ca moduri de expunere, iar accentul se pune și pe dezvoltarea personajului central, nu doar pe poveste. Câteva elemente de bază a basmului sunt: cele două planuri care interferează (real, imaginar), prezența fabulosului (personaje cu puteri supranaturale ce conferă operei un caracter comic), prezența obiectelor magice (scară, ochi, oglindă, apă vie).
De asemenea, basmele au o structură bine stabilită, iar principalele întâmplări din Harap-Alb confirmă această regulă. Mai intâi ni se prezintă o lume reală (locul și timpul acțiunii) unde facem cunoștință cu personajele și cu primele lor încercări în viață (proba învingerii ursului de către fiul cel mic). Apoi personajului i se dă un avertisment pe care în mod inevitabil îl încalcă (întovărășirea cu Spânul). Răufăcătorul se folosește de un vicleșug și beneficiază de pe urma personajului pozitiv (Spânul îl ia pe Harap-Alb ca servitor după ce-l eliberează din fântână). Urmează obținerea unor obiecte (trecerea probelor de la curtea lui Verde Împărat, de ex aducerea sălăților din grădina ursului), lupta pentru câștigarea fetei de Împărat (probele prietenilor fabuloși, de ex camera încălzită - Gerilă), lupta cu răufăcătorul și demascarea sa (Spânul îi taie capul lui Harap-Alb în urma demascării falsului erou dar fata de Împărat îl învie folosind obiectele câștigate la ultima probă, smincelele de măr dulce, apa vie și apa moartă), pedepsirea acestuia (calul îl doboară pe Spân), iar în final căsătoria și obținerea împărăției.
Structura basmului este evidențiată și de către formulele de început și final, construite pentru a reda cât mai bine intrarea și ieșirea din spațiul ficțional și a evidenția proiectarea lumii reale în spațiul fabulosului. Formula inițială accentuează oralitatea textului (amu cică era odată), iar timpul și spațiul sunt nedefinite. Formula finală marchează revenirea bruscă în planul realității, nu înainte ca autorul să stabilească împlinirea familială și socială a lui Harap-Alb, și de asemenea a oricărui adolescent în formare.
Basmul abundă de simboluri și semnificații, unele cu semnificații bivalente, importante în misiunile personajului principal. Cele mai întâlnite exemple sunt focul, pădurea, podul, fântâna, ursul. Focul poate fi purificator, dătător de vitalitate prin curățare și totodată distructiv, neiertător. Pădurea reprezintă labirintul maturizării, călătoria spre cunoaștere care poate avea pericole ascunse sau ajutoare binevenite, semnificația sa fiind similară cu cea a fântânei.
Specific basmului, personajul principal Harap-Alb se află într-o călătorie inițiatică unde celelalte personaje, pozitive sau negative, obiecte sau locuri, cu aspect pozitiv sau negativ, au rolul lor precis în formarea viitorului adult și îi scot la iveală trăsăturile personalității sale. Cei cinci prieteni fabuloși îi provoacă la prima vedere o uimire superlativă personajului. Acesta le studiază aspectul fizic însă privește și dincolo de aparențe. Deși sunt urâți îi unește latura lor umană (generozitatea precum și defectele). Aceștia reprezintă susținerea morală de care Harap-Alb are nevoie pentru a trece probele. Deși este considerat personaj negativ, Spânul este un rău necesar în dezvoltarea lui, reușind să-și aprecieze calitățile și să-și cunoască defectele. Sfânta Duminică are rolul de a pune la încercare calitățile eroului, testând bunătatea din sufletul lui. După ce Harap-alb trece de proba milosteniei aceasta îl ajută cu sfaturi pentru trecerea probelor.
Limbajul și registrul stilistic folosite abundă de fraze ritmate, proverbe și zicători. Este stilul orator a lui Creangă care îmbină elementele basmului cult cu cel popular. Așa cum este specific basmului popular personajele vorbesc și se comportă ca în zonele rurale ale Moldovei, însă nota de originalitate (specifică basmului cult) este reprezentată de dezvoltarea și maturizarea continuă a eroului, presărată cu elemente ale comicului sau ,deopotrivă, ale grotescului.
În concluzie, basmul cult Povestea lui Harap-Alb reprezintă întreaga experiență de viață a scriitorului Ion Creangă învăluită sub formă de memorial, creând un fantastic umanizat și puternic individualizat, după cum afirmă și Pompiliu Constantinescu.
