"Stam singur în cavou... și era vânt.../ Si scârțâiau coroanele de plumb."
Cunoscut în special ca "marele poet simbolist", George Bacovia ocupă un loc binemeritat printre scriitorii români de seamă, care reuşeşte să creeze o poezie unică, atât din punct de vedere structural cât şi estetic, înfrumusețată de un grotesc axat de regulă pe un singur simbol.
Absolvent al Facultății de Drept din Iaşi, poetul nu ajunge să profeseze niciodată în domeniu, în schimb colaborează cu diverse reviste precum "Romanul literar" sau "Versuri" scriind poezii care îi impresionează puternic pe ascultători. Principalele sale volume de poezie publicate sunt "Plumb", "Scântei galbene", "Ştanțe burgheze" şi "Bucăți de noapte", iar criticii literari l-au denumit pe poet ca fiind un neosimbolist, scriind poezie modernă, depăşind epoca simbolistă. Alții au încadrat poezia sa în diverse curente ale modernismului, cum ar fi suprarealismul sau expresionismul.
Sentimentele care domină în poezia bacoviană sunt starea de agonie, tristețe, boală, degradare fizică şi psihică, în care planul exterior accentuează starea sufletească deprimantă (planul interior). Realitatea este demoralizantă, amenințând să se prăbuşească.
Poezia "Plumb" este o artă poetică ce pune în evidență condiția eului liric într-un univers artificial. Titlul înfățișează un material anorganic, rece, greu, gri, anost, reprezentând greutatea sufletească și tristețea, răceala, monotonia. Atmosfera acestei poezii este tulburătoare, prin evocarea morții, prin câmpul său lexical: sicriu, cavou, coroane precum și prin repetiția cuvântului "plumb", devenit lait-motiv. Natura se împietrește din cauza greutății sufletești pe care poetul o resimte. Cavoul reprezintă simbolul izolării și delimitării spațiale, a sufocării. Poetul este singur, încercarea de a-și găsi amorul este zadarnică, deoarece totul în jur s-a transformat în plumb. Epitetul "aripile de plumb" sugerează o stare sufletească greoaie, împovăratică, neputința de se înălța și scăpa din universul al cărui prizonier este.
La nivel structural se observă o simetrie între cele două catrene iar tonul elegiac al poeziei este dat de iamb. Organizarea interioară a strofelor conferă o muzicalitate stranie, redată și prin repetarea obsesivă a cuvântului cheie "plumb". Din punct de vedere stilistic tabloul întunecat se realizează cu ajutorul metaforelor "flori de plumb", "coroane de plumb", precum și personificări "dormeau adânc sicriele de plumb", care sugerează lipsa de viață în repetate rânduri. Apartenența la simbolism a poeziei se realizează prin elementele de sinestezie - asocierea imaginilor vizuale cu cele auditive ("stăm în cavou... "și scârțâiau coroanele...") - simbolurile (fiind un mijloc de comunicare al senzațiilor), muzicalitatea textului precum și ambiguitatea limbajului (conexiunile dintre concret și abstract).
Ȋn concluzie, G. Bacovia reușește să creeze un lirism aparte fără să propună manifeste lirice, ci prin universul distinct pe care acesta îl prezintă. Acesta creează adevărate personaje sumbre personificând lucrurile înconjurătoare, acoperindu-le cu o durere copleșitoare care este exteriorizată în peisaj nu pentru a se elibera pe sine de sentimentul de sufocare ci pentru a-l accentua, sugerând faptul că soarele, lumina și speranța se află într-un loc mult prea îndepărtat pentru a visa vreodată la atingerea lor mângâietoare. După cum afirma și criticul Ion Rotaru, "Plumb" reprezintă poezia care poate figura pe coperta întregii sale opere.
